Medicul pediatru Tamara Ciofu a intervenit la conferința de presă de după alegerile parlamentare din 11 decembrie.
Deputatul cu continuitate în Parlamentul României a dorit să le transmită un mesaj botoșănenilor care au îndrăznit să creadă.
”Vreau să îi asigur că vom continua proiectele începute, că ne vom preocupa în mod deosebit de tot ceea ce înseamnă prioritate în județul Botoșani, sănătate și educație, așa e stipulat și în programul nostru de guvernare. Prioritatea centrală a acestei guvernări, sănătate și educație”
Tamara Ciofu, deputat PSD
De asemenea, parlamentarul încă în exercițiu a relatat și care sunt prioritățile PSD în următorii patru ani de guvernare.
”Sperăm din suflet că tot ceea ce am început, școli, grădinițe, săli de sport, cămine culturale, stații de epurare, aducțiuni de apă, să le putem înmulți ca număr în județ și să continuăm aceste proiecte. Nimic nu vom lăsa în urmă, nimic din ce am promis în campanie nu se va uita, vom avea grijă de pensii, vom avea grijă de scăderile impozitelor pe venituri, așa cum am prevăzut în programul de guvernare”,
Tamara Ciofu, deputat PSD
Deputatul PSD a dat asigurări că pentru măsurile promise există surse de finanțare și totodată a vorbit despre fondul suveran de investiții al lui Liviu Dragnea care așteaptă să fie pus în aplicare.