Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul: Singurele alimente pe care ai voie să le consumi ca să fii ferit de necazuri

Acestei mari sărbători îi sunt specifice o serie de tradiții și superstiții pe care mulți credincioși le respectă ca să le meargă bine și să fie feriți de cele rele.

 

Alimentele care trebuie evitate

 

Anual, pe 29 august, Biserica Ortodoxă sărbătorește Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

 

În această zi, preoții îi sfătuiesc pe credincioși să țină post aspru. Cine nu poate ține post ar fi bine măcar să evite să mănânce fructe rotunde (pepene, nuci, mere), deoarece forma lor amintește de capul Sf Ioan, fructe şi legume roşii, culoarea lor amintind de sângele Sfântului Ioan, varză şi preparate din varză, deoarece Sfântului i s-a tăiat capul pe varză, de șapte ori, şi iar a înviat.

 

Capul lui Ioan Botezătorul a fost pierdut şi regăsit de trei ori. Prima şi a doua aflare a capului Sf Ioan Botezătorul sunt prăznuite în ziua de 24 februarie, iar cea de-a treia aflare a capului este prăznuită pe 25 mai, potrivit romaniatv.net.

 

La sate, în această zi, încă se mai respectă tradiţia ruperii cu mâna a mâncării. Cuţitul este evitat de această sărbătoare. Nu este bine să se taie nimic, această acţiune făcând trimitere la tăierea capului Botezătorului, potrivit tradiţii-superstitii.ro

 

Obiceiuri

 

Se mai spune că, din această zi, toamna începe să-şi facă simțită prezența.

 

Tot un obicei care vine din popor este acela de a ține post „de la cruce până la cruce”, un post care ținea pana pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave, iar cei care decideau să postească în acea zi mâncau doar turte de grâu sau mălai.

Pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit persoane în condiții suspecte sau de moarte năpraznică, se ţin momente de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.

 

Potrivit credinței populare, în ziua de 29 august, creștinii care nu pot ţine post negru este bine să nu mănânce altceva în afară de struguri şi să bea apă. Nu se bea vin roșu, deoarece acesta este simbolul sângelui Botezătorului.

 

(Foto: Fanatik.ro)