Tăcerea mieilor, varianta cu (auto) debarcarea : Florin Țurcanu nu-și comentează demisia ipotetică

În condițiile în care, în mod indirect, co-președintelui Partidului Național Liberal Botoșani, Florin Țurcanu, i s-a cerut demisia din funcția de conducere de la partid, acesta refuză să facă orice comentariu public.

 

Presiuni din partea politicienilor din opoziție au existat multe, toate în timp ce acesta, se afla în concediu de odihnă.
Pe de o parte, a fost discuția televizată dintre Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta în care acesta din urmă i-a cerut președintelui ales să reconsidere șefia lui Florin Țurcanu, având în vedere că acesta a fost anchetat de organele de cercetare penală.
Pe de altă parte, grăitor este și eșecul zdrobitor al campaniei prezidențiale dusă de liderul PNL Botoșani la Botoșani, unde Klaus Iohannis a fost votat doar de 32.37% dintre botoșăneni. Și asta în condițiile în care, Țurcanu a stat mai bine de două luni de zile, acasă, tocmai pentru a face campanie electorală cum și cât și unde dorea.
„Trebuie să clarificăm odată, că am văzut că apar multe speculații și nu au nici un substrat. În cadrul Partidului Național Liberal există un statut care spune foarte clar că alegerile vor fi în 2017, și până atunci, conducerea va fi formată din doi co-președinți”, a declarat în context Florin Țurcanu, aceasta fiind singurul comentariu referitor la presupusa demisie.
Întrebat dacă neagă zvonurile despre părăsirea conducerii partidului liberal, acesta s-a abținut de la orice comentariu și s-a limitat doar să dea din umeri.
(C.B.)

CITEȘTE:
 De unde-i vine ”salvarea” lui Țurcanu : Vrea să-i spele imaginea de ”penal” și să-și păstreze postul din partid