Ţâbuleac şi Roman şi-au dat mâna pentru 100 de miliarde lei vechi de la Guvern

 

Preşedintele Consiliului Judeţean şi prefectul au semnat un proiect de Hotărâre de Guvern privind alocarea a 10 milioane de lei CJ pentru rezolvarea problemei căilor rutiere pe care le administrează prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri (DJDP). În urma votului dat de majoritatea PSD – PNL din CJ, DJDP a rămas cu fonduri doar pentru salarii.

Astfel a ajuns acum, într-o perioadă meteo extrem de periculoasă, să apeleze practic la înţelegerea SC Transporturi Auto SA, firmă cu care a încheiat contractul pentru activitatea de iarnă, ca să facă deszăpezirea. Varianta solicitării unor sume din fondul de rezervă al Executivului a fost lansată de Mihai Ţâbuleac imediat după şedinţa de marţi a CJ, în care consilierii USL s-au opus reîmpărţirii sumelor primite de la bugetul de stat. „Obligat fiind voi face un demers de suplimentare a fondurilor de la administraţia centrală. Sper din tot sufletul ca acest demers să aibă succes. În caz contrar, consilierii judeţeni care au condus la o asemenea situaţie neplăcută poartă toată răspunderea”, a marţi afirmat marţi şeful CJ. Informaţia a fost confirmată de reprezentantul Guvernului în judeţ. „Am semnat azi un proiect iniţiat de CJ prin care s-a solicitat la judeţ suma de 10 milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare a DJDP”, a confirmat Cristian Roman. 1,2 milioane lei este bugetul alocat în acest an DJDP, faţă de 6 milioane anul trecut.
CITEŞTE ŞI:
 Revocarea a picat, 6 milioane euro blocate – cei mai slabi vicepreşedinţi din istorie