Ţâbuleac pleacă la Bucureşti cu geantă de semnături pentru Mişcare şi nume grele

 

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, devenit membru PNL după ce a pierdut alegerile locale din vara anului trecut, a ieşit şi din rândul liberalilor şi se pregăteşte să pună bazele unui nou partid la Botoşani, care ar urma să fie constituit în jurul adepţilor preşedintelui Traian Băsescu.

Mii de semnături pentru Mişcarea Populară

Este vorba despre Partidul Mişcarea Populară, pentru înfiinţarea căruia care Mihai Ţâbuleac a derulat o amplă acţiune de strângere de semnături, cu care se va deplasa în cursul după-amiezii spre Bucureşti. Pentru înregistrarea formaţiunii politice, potrivit legii, este nevoie de minimum 25.000 de semnături din 18 judeţe, ceea ce înseamnă că dintr-un singur judeţ ar fi necesare 700 de semnături.
Mâine trebuie să fiu la Bucureşti, o să am acolo nişte discuţii cu nişte colegi şi să depun şi dosarul cu tabele cu semnături colectate din judeţ de la noi. Nu am încheiat încă operaţiunea, mai lucrăm, nu pot da o cifră. Eu mi-am propus un număr de 1.500 de semnături pe angajamentul pe care mi l-am asumat, sunt convins că l-am îndeplinit”, a declarat Mihai Ţâbuleac. Neoficial, fostul preşedinte al CJ Botoşani s-ar apropia de pragul de 4.000 de semnături strânse în judeţ.
Partidul Mişcarea Populară ar urma să fie constituit după ce în primă fază, consilierii lui Traian Băsescu au pus bazele unei fundaţii cu acelaşi nume considerată a fi un nucleu al ONG-urilor, însă în urma unor sondaje de opinie, s-a optat pentru transformarea acesteia în partid.

Ada Macovei iese din scenă cu tot cu fundaţie

Cum Fundaţia Mişcarea Populară a fost reprezentantă la nivel judeţean de Ada Macovei, vicepreşedinte al PDL Botoşani, decizia de constituire a unui partid de centru – dreapta o scoate pe fosta şefă a educaţiei botoşănene din schemă, mai ales că aceasta şi-a exprimat intenţia clară de a nu renunţa la PDL.
Eu nu am zis niciodată că plec din PDL şi nici că mă înscriu în alt partid, eu am spus că fac parte din Fundaţia Mişcarea Populară, de partid poate să se ocupe foarte bine dl. preşedinte şi-i doresc mult succes. Am zis că se va vedea dacă se va separa, dacă vor pleca nişte oameni din fundaţie către partid, eu nu am zis niciodată că mă ocup de strângere de semnături. Fundaţia Mişcarea Populară va sprijini probabil această formaţiune politică”, a declarat Ada Macovei, care a mai precizat că niciodată nu ar fi concurat cu un fost preşedinte de Consiliu Judeţean.

„Nu ai cu cine sta de vorbă la PNL Botoşani”

Odată cu implicarea sa în constituirea unei filiale judeţene a Partidului Mişcarea Populară, Mihai Ţâbuleac a ieşit din rândul liberalilor botoşăneni unde, după cum a recunoscut chiar el, ce a găsit nu a atins nivelul aşteptărilor.
Din punctul meu de vedere, cu mare de părere de rău o spun, calitatea aceasta în ultima vreme a fost doar scriptică, în fapt PNL în judeţul Botoşani nu prea s-a manifestat ca un partid, ce am dorit eu nu s-a putut înfăptui în realitate pentru că nu ai cu cine sta de vorbă la PNL la Botoşani”, a mai menţionat Mihai Ţâbuleac.
Timpul petrecut în sânul familiei liberale de la Botoşani nu ar fi fost însă irosit, surse neoficiale din rândul Mişcării Populare susţinând că Mihai Ţâbuleac ar fi „recrutat” cinci „nume grele” din PNL Botoşani care ar urma să fie anunţate la un moment oportun. De asemenea, fostul şef al CJ ar urma să-şi reactiveze echip de la fostul PLD care a fuzionat cu PD şi a format PDL-ul de astăzi. Tot din surse neoficiale se vehiculează că s-ar alătura demersului lui Mihai Ţâbuleac, fostul său consilier Dan Ionescu şi doi consilieri judeţeni.
CITEŞTE:
Ada Macovei – probleme în PDL cu Mişcarea, vânt de excludere