Ţâbuleac : Plătim totul la Protecţia Copilului

 

Mihai Tabuleac 2În ciuda previziunilor bugetare sumbre, conducerea Consiliului Judeţean promite să achite la zi toate drepturile financiare ale celor peste 1.000 de angajaţi de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Astfel, pînă pe 10 ianuarie, conturile instituţiei vor fi alimentate cu 3,3 milioane de lei, sumă care va permite atît plata integrală a salariilor din ianuarie, cît şi restanţa pe decembrie cu care s-a intrat în 2010. „Deoarece am trecut într-un nou an putem aplica prevederile unui ordin al ministrului de finanţe care spune că, pînă la apronbarea bugetului poţi folosi 1/12 din efectivul anului precedent. Acest 1/12 nu ne ajunge să schităm şi datoriile curente şi cele restante, dar tot acelaşi ordin spune că putem cere o suplimentare. Am cerut această suplimentare la Direcţia Finanţelor Publice şi înţeleg că s-a şi rezolvat”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ. Pentru plata integrală pe o singură lună a salariilor la DGASPC este nevoie de 2,6 milioane de lei.