Ţâbuleac: Dacă ar fi posibil, aş fi dispus să renunţ la managerul de la Mavromati

 

Cu privire la declaraţiile lansate de liberalul Florin Ţurcanu cum că ar fi sprijinit de prefectul Cristian Roman în demersurile de a-l înlătura pe managerul Spitalului Judeţean Mavromati de la conducerea unităţii medicale, preşedintele Consiliului Judeţean susţine că ar fi dispus să dea curs acestei doleanţe în cazul în care ar fi rezolvată şi problema reorganizării spitalelor de la Botoşani.
Numai că, potrivit preşedintelui CJ, desfiinţarea unui contract de management poate fi efectuată numai conform normativelor în vigoare iar deocamdată din punct de vedere legal, Ovidiu Mimor nu poate fi înlocuit din funcţia de conducere pe care o ocupă. „Cu privire la contractul de management de acolo, ei de fapt vor să mai atârne o piatră de gâtul Consiliului Judeţean. Dacă ar fi posibil aş fi dispus să procedez şi la demersul acesta, dar nu este posibil pentru că la lege este o procedură cu privire la conducerea acestui spital, la condiţiile în care poţi desfiinţa un contract de management, sunt acolo nişte condiţii când într-adevăr poţi să desfiinţezi un contract de management la un spital înainte de expirarea termenului”, a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ.
Neîndeplinirea indicatorilor de performanță poate fi un motiv de demitere
Astfel, potrivit legii contractul de management în cazul unui director poate fi desfiinţat numai în cazul în care acesta nu şi-a dus la îndeplinire indicatorii de performanţă dar nu înainte de un an de zile perioadă în care acesta trebuie să fie menţinut în mod obligatoriu pe funcţie. Totodată, structura care poate propune desfiinţarea acestui contract de management este consiliul de administraţie de la nivelul instituţiei medicale. „Potrivit legii neîndeplinirea indicatorilor de performanţă sunt fixaţi prin contractul de management poate fi un motiv de încetare a contractului de management, dar nu înainte de un an, scrie clar. Consiliul de Administraţie de acolo care constată treaba asta, sau pot şi eu să sesizez consiliul şi care să facă o propunere de reziliere înainte de termen preşedintelui CJ care emite o propunere de reziliere aşa cum a emis o dispoziţie de încadrare ca urmare a concursului”, a mai spus preşedintele CJ. Preşedintele PNL, Florin Ţurcanu a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă organizată la finele săptămânii precedente că, în urma unei întâlniri avută cu prefectul pe marginea comasării spitalelor, reprezentantul Guvernului în teritoriu ar fi îmbrăţişat ideea înlăturării managerului de la Mavromati. (G.E.)