Ţâbuleac dă de pământ cu ministrul Sănătăţii : Presiuni, interese, agresiune

 

Preşedintele Consiliului Judeţean a criticat în termeni extrem de duri atitudinea şi iniţiativele ministrului Sănătăţii. Mihai Ţâbuleac este total nemulţumit de apariţia unor noi acte normative prin care se reduce numărul de paturi din spitalele botoşănene cui 221 şi se transformă Sanatoriul Guranda în cămin de bătrâni. Despre cea de a doua iniţiativă a spus că „e o jignire” la adresa bătrânilor. Iar toate acestea se întâmplă fără consultarea CJ, care teoretic răspunde de activitatea spitalelor care fac obiectul restructurărilor. Redăm mai jos declaraţiile şefului CJ pe această temă.
"După ce s-au făcut tot felul de dezbateri, eu le-aş numi chiar presiuni că alt rost nu îl văd pentru a ne determina să hotărâm comasări de spitale, acum văd că s-a trecut la planul B şi Ministerul Sănătăţii decide unilateral pe care spitale să le desfiinţeze şi văd că le desfiinţează sau cel puţin a început să le desfiinţeze prin reducerea numărului de paturi, atribuţie care se susţine prin interpretarea unor texte de lege că ar fi exclusiv a autorităţii centrale, respectiv a Ministerului Sănătăţii".
"HG cu număr de paturi pe trei ani şi un ordin al ministrului Sănătăţii potrivit căruia în judeţ numărul de paturi s-ar reduce cu 221".
"Noi nu avem nici un cuvânt de spus aici după cum a stabilit Ministerul Sănătăţii atât în ceea ce priveşte reducerea numărului de paturi pe judeţ, cât şi repartizarea acestor reduceri între unităţi spitaliceşti. Se fac pe deasupra capului nostru şi se pare că vor să ajungă la desfiinţarea spitalelor prin reducerea numărului de paturi, susţinând că în treaba asta noi nu avem nici un cuvânt de spus, hotărăsc Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi CAS. Aşa descentralizare… ce pot să spun decât hala de ea şi de cei care au făcut-o şi o desfac acum".
"Asistăm de fapt la o agresiune a Ministerului Sănătăţii faţă de interesele cetăţenilor judeţului şi este foarte dificil pentru noi, pentru managerii de spitale, pentru personal de a presta un serviciu de calitate pentru populaţie în condiţiile în care suntem ameninţaţi zi de zi că ni se desfiinţează spitale sau că ni se reduc paturile pentru bolnavi".
"Văd că nimeni nu vrea să ia în considerare adevăratul indicator care trebuie luat şi anume starea de sănătate a populaţiei, numărul de bolnavi, Toţi calculează numai după numărul de paturi, numai după numărul de spitale şi nu ştiu ce… numărul de interese".
"După cum scrie în ordinul Ministrului Sănătăţii noi nu putem face nimic".