Ţâbuleac : Cum se va spune că Eminescu nu s-a născut la Botoşani, ci la Iaşi?

 

Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a exprimat din nou dezacordul faţă de proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării iniţiat de Guvern. El a precizat că nu se opune acţiunilor Executivului şi că nu face altceva decât să îşi exprime libertatea de opinie şi să apere interesele cetăţenilor care i-au dat votul.
„Integrarea judeţului Botoşani într-o zonă mai mare administrativ ar însemna intrarea într-o imposibilitate de a recupera decalajele”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, dând ca exemplu uriaşul program de apă şi canalizare, unde suma care va fi accesată a crescut de la circa 70 milioane euro la 100 de milioane tocmai argumentându-se necesitatea de reducere a decalajelor dintre Botoşani şi alte zone ale ţării. „Aşa ceva nu s-ar mai putea repeta dacă Botoşaniul s-ar încorpora într-o zonă mai mare”, a mai arătat şeful CJ. Pe lângă problemele sociale şi economice generate de reîmpărţirea ţării, acesta a menţionat şi altele, mai puţin discutate la această dată. „Nu văd cum se va putea spune de acum înainte că Eminescu nu s-a născut la Botoşani, ci la Iaşi. La fel George Enescu”, a spus Ţâbuleac. Acesta crede în continuare că tema comasării judeţelor este una „falsă, inoportună şi care dezavantajează cetăţenii judeţului Botoşani”.