Ţâbuleac către primari : „Proiectele noastre vor nemulţumi pe toată lumea”

 

Început pesimist de şedinţă cu primarii. Preşedintele Consiliului Judeţean a făcut o prezentare sintetică a proiectului de hotărîre privind împărţirea banilor pe localităţi.
Din aceasta a reieşit că, din cotele de impozit pe venit şi de TVA alocate prin legea bugetului de stat pentru proiecte de dezvoltare şi echilibrarea bugetelor locale, suma totală acordată judeţului este cu 2 milioane lei mai redusă faţă de ceea ce s-a repartizat anul precedent, după ce s-au tăiat 8 milioane de lei din ultimul trimestru. „Mi-a fost greu să întocmim un proiect de repartizare pentru simplul motiv că fondurile nu sunt suficient de mari atît în comparaţie cu cele de care am dispus în anii anteriori, dar mai ales cu necesităţi unităţilor administrativ-teritoriale”, a afirmat Mihai Ţâbuleac. Practic, CJ are de distribuit 14,4 milioane lei pentru drumuri, 16,3 milioane şi o altă sumă, de 6,5 milioane, pentru echilibrarea bugetelor locale şi pentru proiecte de dezvoltare. „Aşa cum ne-am obişnuit aici la Botoşani, suntem convinşi că proiectele noastre vor nemulţumi pe toată lumea”, a mai spus şeful CJ.