Ţâbuleac : Am să colaborez bine cu directorul PNL

 

Mihai TabuleacPreşedintele democrat-liberal al Consiliului Judeţean susţine, cel puţin oficial, că nu va încerca să pună beţe în roate noului director de la Camera Agricolă. După cum v-am informat joi, cu ajutorul PSD, consilierii judeţeni PNL au reuşit să îl impună în funcţie pe liberalul Gheorghe Dănilă în detrimentul lui Petre Miriţă, susţinut de şeful PD-L al CJ. „Nu mă roade prea mult această politizare excesivă. Eu sunt conştient că am de rezolvat chestiuni administrative şi am solicitat de multe ori şi nu în mod gratuit colegilor şi colaboratorilor mei să procedeze la fel. Reprezintă votul majorităţi, trebuie respectat indiferent cum arată culoarea carnetului tău de partid”, a afirmat Mihai Ţâbuleac. Şeful PNL de la Camera Agricolă ar urma să îşi înceapă mandatul în prima parte a lunii februarie, după derularea protocolului de predare – primire a fostului Oficiu Judeţean de Consultanţă Agricolă, care este preluat de CJ de la Guvern sub denumirea de Camera Agricolă.