Instituţia Prefectului a demarat o serie de demersuri pentru preluarea a unui număr de patru angajaţi din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), care se ocupă de inscripţionarea plăcuţelor de înmatriculare şi care sunt subordonaţi direct forurilor centrale. Şi asta în contextul în care serviciul de la Botoşani numără un total de 11 salariaţi, fiind înregistrat un deficit de personal, în urma reorganizărilor efectuate în acest an.
Practic, prefectul Cristian Roman susţine că se doreşte ca o parte dintre cei care se ocupă de inscripţionarea plăcuţelor de înmatriculare să primească şi alte atribuţii în afara celor actuale, în vederea fluidizării activităţii din cadrul unităţii. „În sediul acela îşi mai desfăşoară activitatea patru persoane, personal civil şi subofiţeri care aparţin Direcţiei Generale şi care se ocupă cu confecţionarea plăcuţelor. Eu i-am propus ministrului şi când a venit la Botoşani ca aceştia să treacă în subordinea noastră şi nu mai avem nici o problemă, numai să îi putem folosi. L-am rugat pe dl. ministru Igaş să nu fie păcălit de treaba asta, sunt patru persoane care pot să ajute mult serviciul nostru şi implicit pe cetăţenii municipiului nostru. Ei stau în subsol şi chiar e prea mult patru pentru confecţionarea plăcuţelor”, susţine prefectul judeţului, Cristian Roman.
Plăcuţe inscripţionate la Suceava două luni de zile
Totodată, botoşănenii care şi-au înmatriculat vehiculele în ultimele două luni de zile, au primit plăcuţe de înmatriculare inscripţionate în judeţul vecin din cauza maşinii folosită la Botoşani care a fost defectă. „Noi două luni de zile am avut acea maşină defectă, fiind în garanţie nu am putut-o repara că scoteam bani din buzunar şi o făceam noi şi nu ştiu dacă aţi auzit pe cineva că noi nu am făcut numere la Botoşani. Nu că am ascuns noi ceva, le-am făcut la Suceava, nu am cheltuit în plus, a fost o perioadă în care s-a întâmplat treaba asta”, a mai spus prefectul. (G.E.)