Sute de ore ţinute ascunse de directorii de şcoli

 

Ada Macovei s-a declarat nemulţumită în decursul zilei de marţi, 2 martie 2010 de atitudinea unor directori de unităţi şcolare care ţin o serie de ore ascunse. Este vorba despre cele plătite la oră şi nu pe catedre şi ţinute de cadre didactice titulare. O astfel de situaţie a fost înregistrată la Colegiul Naţional Mihai Eminescu care ar avea nici mai mult nici mai puţin de 212 ore plătite în acest mod. Ada MacoveiAu fost numite probleme în unele unităţi şcolare din municipiu care au la plata cu ora peste 200 de ore, ceea ce înseamnă mai mult de 10 catedre. Toate acestea au fost decise în Consiliul Profesoral şi mai ales să n u fie date aceste ore în această etapă, ci într-una ulterioară. Fac apel încă o dată la directorii unităţilor de învăţămînt să respecte legea, sunt direct răspunzători de vacantarea posturilor şi de scoaterea lor la concurs şi nu voi accepta în nici o unitate nici un fel de catedră ascunsă”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general Inspectoratul Şcolar Judeţean. Şefa învăţămîntului susţine că această practică este cu atît mai gravă cu cît sunt înregistrate probleme pe mai multe discipline şi există extrem de mulţi profesori calificaţi care nu obţin un post de titular. „La Colegiul Mihai Eminescu unde pe data de 24 s-au dat sute de ore pentru plata cu ora s-a luat decizia de a nu se aproba orele răzleţe în această etapă. Sunt cazuri pe care nu cred că le pot accepta, avînd în vedere că o catedră are 16-18 ore, bătaia cea mai mare este pe mediul uran pentru că aici sunt la mare căutare posturile de titulari”, a mai declarat Ada Macovei. Situaţia a fost semnalată în urma transmiterii de către directorii de unităţi şcolare a situaţiei cu posturile vacante de la nivelul fiecărei scoli pentru a se vedea care dintre acestea sunt titularizabile. Totodată, Ada Macovei a mai declarat că, la Colegiul Mihai Eminescu sunt şi profesori care au ieşit de la pensie dat ţin ore în continuare, cum ar fi Mihai Osin cu 7 ore de matematică, Ana Lehăduş cu 6 ore de chimie şi Mariana Căjvăneanu cu 7 ore de franceză.