Sute de femei se îmbolnăvesc din cauza ignoranței – VEZI mesajul dur al unui medic botoșănean

Pentru prevenirea cancerului de col uterin, există variante care, folosite din timp, pot reduce semnificativ riscul de apariție a bolii. Pe lângă testul Babeș-Papanicolau, femeile mai au la dispoziție și vaccinul împotriva virusului HPV (Human Papilloma Virus), virus care se numără printre principalii „vinovați” în apariția acestui tip de cancer.

 

Problema vine însă la nivel de cerere a vaccinului care, prin program finanțat de Ministerul Sănătății, poate ajunge la femeile cu vârste cuprinse între 25-65 de ani, în mod gratuit. La Botoșani, însă, medicii își amintesc cu tristețe de anul 2008, când programul a fost un eșec total.
„Vaccinul împotriva cancerului de col uterin este în posibilitatea de a se efectua, dar totul depinde și de solicitarea părinților. Am avut acea campanie de vaccinare, promovată mai mult sau mai puțin, în 2008, când am primit la nivelul județului aproape 7.000 doze de vaccin și au refuzat aproape în masă să se vaccineze. În loc să vaccinăm 3.000 de fetițe, am vaccinat 300, deci diferența este foarte mare de la ce am avut. Poate au fost și alte județe care au promovat mai bine decât noi, sau acolo receptivitatea a fost mai mare, în special în Ardeal, dar și în Iași, la noi asta a fost situația”, a declarat dr. Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog în cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani.
Până în prezent, medicul spune că mai puțin de 100 de părinți și-au manifestat dorința de a-și vaccina copilele, „deocamdată această activitate se află în stand-by, dar asta nu înseamnă că Ministerul Sănătății renunță la plan”. Motivul pentru care în rândul părinților se observă această lipsă de interes este ignoranța, spune dr. Ecaterina Chihaia:
„Eu cred că ignoranța a dus la acest număr scăzut. Un om informat nu face asta, nu se lasă influențat de ce aude în jur. Dacă vreau să fac lucrul acesta, merg și vorbesc cu cineva din domeniu”, a conchis aceasta.
În perioada următoare, femeile care se încadrează în limitele de vârstă, își pot efectua în mod gratuit testul Babeș-Papanicolau, în Botoșani fiind alocate fonduri pentru 1.000 astfel de teste.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Leac pentru moarte – VEZI cum se tratează singurul cancer 100% vindecabil și ce sunt femeile sfătuite să facă