Sute de credincioşi la Hramul Bisericii Sfîntul Ilie

 

Sute de botoşăneni s-au adunat în cursul zilei de marţi, 20 iulie la Biserica Sfîntul Ilie pentru a asculta slujba în aer liber ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Lucian Leonte. Oamenii s-au împrăştiat pe spaţiul din curtea lăcaşului sfînt pentru a asculta predicile oamenilor bisericii, fără a fi deranjaţi de soare, în timp ce alţii mai sensibili au optat pentru locurile mai umbroase de sub copaci sau de lîngă blocurile din apropiere.

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament, Sfîntul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiţia apocrifă, care a transmis aceste detalii despre naşterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron şi deci era preot. Se spune că la naşterea sa tatăl său a văzut oameni îmbrăcaţi în alb învelindu-l în scutece de foc şi, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieţi. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti. A activat în Regatul de Nord, în timpul regelui Ahab.

În tradiţia populară, Sfîntul Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat. Biserica Ortodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca mare bărbat şi erou al credinţei. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au o evlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Există tradiţii populare diferite din toate zonele geografice ale Românei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvine profetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmpla fenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traversează cerul cu căruţa lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu şi mereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc în raport cu alte virtuţi ale sfinţilor Noului Testament. Fiind unul dintre Profeţii evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaşte sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.