Sute de copii din Botoșani abandonează școala: CUM ar putea fi „salvați”

Anual, la Botoșani sute de copii abandonează școala din diferite motive. Cel mai frecvent din cauza condițiilor financiare.

 

Liderul sindical, Liviu Axinte, susține că decontarea integrală a navetei ar putea scădea rata abandonului școlar.  

„Decontarea integrală a navetei ar putea să salveze o parte din copiii care abandonează pentru că în acele condiții poate că unii dintre ei nu ar mai abandona. Știm foarte bine, din date oficiale ale ministerului că există un abandon la trecerea dintre a VIII-a în a IX-a de cam 18 %. O mare parte abandonează din cauza condițiilor financiare”,

Liviu Axinte, președinte Liga Sindicatelor din Învățământ.

 

Sindicalistul crede că și dublarea alocației ar fi o măsură care contribuie de asemenea la diminuarea abandonului.

 

„ Una este unui copil să îi dai 300 de lei, să îi decontezi și transportul și alta e să îi dai 80 sau 150 de lei și să nu îi decontezi transportul. Cred că ar fi o măsură bună și din acest punct de vedere”,

Liviu Axinte, președinte Liga Sindicatelor din Învățământ.

 

 

Însă de departe sindicaliștii din educație susțin că măsura cea mai bună ar fi ca elevii din medii defavorizate să stea în internate pe banii statului.

 

„Elevii să stea internate, nu trebuie investiții majore. Noi am văzut internate care nu sunt utilizate, este utilizat doar un etaj din acea clădire. Nu ar costa prea mult ca să faci funcțional acolo și printr-un program național de susținerea copiilor din medii defavorizate”,

Liviu Axinte, președinte Liga Sindicatelor din Învățământ.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store