Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au transmis bilanțul controalelor realizate pe parcursul anului 2023.
În anul 2023, cadrele Inspecției de Prevenire a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au efectuat 949 controale la instituții și operatori economici.
Pe timpul desfășurării acțiunilor de control au fost constatate peste 2.500 de încălcări ale legislației din domeniul situațiilor de urgență. Au fost aplicate 2 495 sancțiuni contravenționale, din care 310 amenzi în cuantum de aproximativ 1.200.000 lei.
Anul trecut au fost primite aproximativ 1.300 de cereri pentru acordarea de avize/autorizații/ acorduri privind securitatea la incendiu și protecție civilă. Mai bine de jumătate dintre solicitări au fost soluționate favorabil. Celelalte au primit adrese de neîncadrare, completare documente sau au fost respinse.
În anul 2023, activitatea de informare și educare preventivă s-a concretizat într-un număr total de peste 600 de instruiri la operatori economici, instituții publice și localități, puncte de informare preventivă, lecții deschise și acțiuni de informare și educare preventivă, la care au participat peste 23.000 de persoane.