Sute de botoşăneni şi-au pus panouri solare prin Programul Casa Verde

 

Aproape 370 de botoşăneni au depus cereri pentru instalarea unor sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, prin Programul Casa Verde. Programul este derulat prin Agenţia de Mediu care s-a ocupat cu colectarea dosarelor cu surse financiare de la fondul de mediu. Suma totală alocată judeţului Botoşani a fost de aproape 2,3 milioane de lei nou.
Programul a fost demarat în luna iulie a anului precedent, iar la nivel judeţean au depus dosare aproape 370 de persoane, jumătate dintre acestea fiind din mediul rural. Statul vine cu un ajutor în cuantum cuprins între 6.000 şi 8.000 de lei pentru fiecare tip de echipament. Mai exact este vorba despre panouri solare, pompe de căldură care transformă energia telurică în energie termică şi centrale termice pe bază de deşeuri vegetale sau lemnoase. „S-au depus în Botoşani un număr de 369 de dosare, atît persoane fizice cît şi juridice, din acestea 45% au fost din mediul rural, iar diferenţa din mediul urban. S-a acoperit toată suma alocată judeţului Botoşani pentru acest program, s-a aplicat principiul primul venit, primul servit, iar programul a fost încheiat întrucît s-au terminat banii”, a declarat Dana Boariu, director Agenţia pentru Protecţia Mediului. În prezent, dosarele depuse se află la stadiul de analiză la Agenţia Fondului de Mediu. La nivel judeţean, dintr-un total de 75 de dosare evaluate pînă în prezent, au fost aprobate un număr de 74, unul fiind respins întrucît nu îndeplinea criteriile de selecţie. „În cazul în care un dosar este respins, va intra un altul, există şi o listă suplimentară cu dosare care vor intra în locul celor respinse. Peste 95% din dosare au fost pentru panouri solare, iar 15 beneficiari dintre cei selectaţi deja au făcut proiectele pentru decontare”, a mai spus Dana Boariu. Suma decontată de stat pentru fiecare panoul solar este de 6.000 de lei, iar în cazul în care beneficiarul doreşte instalarea unui echipament suplimentar, va trebui să suporte cheltuielile acestuia din propriul buzunar.