Sute de botoșăneni prinși că duceau gunoiul ”pe șest” 

În urma unor verificări încrucișate, au fost depistați în această situație aproape 700 de botoșăneni.

 

Verificările au fost efectuate de cei de la Direcția de Impozite și Taxe Locale a Primăriei la un număr de 30 de asociații de proprietari și i-a vizat pe botoșănenii care nu își plătesc gunoiul.. 

”Până pe data de 26 aprilie s-au realizat verificări încrucișate pentru a identifica persoanele care nu plătesc taxa de salubrizare, la un număr de 30 de asociații de proprietari. În urma notificărilor trimise s-au depus declarații suplimentare pentru un număr de 668 de persoane și s-au înregistrat datorii suplimentare în cuantum de 190.818 lei”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

Peste 103.000 lei reprezintă debite și majorări aferente anilor precedenți, iar 374.000 datorii ce sunt calculate pe anul în curs. 

”În urma acestor declarații suplimentare s-au încasat din restanțe și pe anul curent, până la data la care am făcut referire 126.096 lei”,
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

Verificările privind taxa de salubrizare vor continua și la celelalte asociații de proprietari din municipiul Botoșani pentru identificarea tuturor datornicilor.