Prezența masivă a botoșănenilor în centrul municipiului pentru parada anunțată de Prefectură le-a fost benefică artiștilor de la Orchestra „Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobîlă.
Concertul care a în trecut avea loc pe esplanada Palatului Administrativ a fost mutat pe Pietonalul Unirii, pe treptele Cinematografului Unirea.
Spectacolul a oferit prestații ale unor artiști precum Alina Huțu, Constantin Petrescu, Loredana Călin, Mitică Ștefan, Oleg Sacaliuc, Alexandru Todirel Marin și Ionuț Scripcariu.
Invitată în spectacol alături de orchestră a fost doamna cântecului botoșănean Petronela Rusu.
Artiștii au încântat cu cele mai frumoase cântece din repertoriul actual al orchestrei cât și cântece dedicate Zilei Naționale a României.
Conducerea muzicală a fost asigurată de maestrul dirijor Ion Oloieru.
Concertul a avut loc cu o asistență de câteva sute de botoșăneni și sub privirile șefilor de la Consiliului Județean Botoșani căruia i se subordonează instituția de cultură, respectiv președintele Doina Federovici, Dorin Birta, vicepreședinte CJ și deputatul PSD, Alexandra Huțu.