Sute de botoşăneni credincioşi au luat parte la procesiunea impresionantă de pe străzile Iaşiului - VIDEO

Procesiune impresionantă joi noaptea pe străzile din centrul Iaşului, unde peste 25. 000 de oameni au participat la Calea Sfinţilor, eveniment în care raclele cu moaştele Sfintei Parascheva şi cu moaştele Sfintei Mucenite Tecla şi Întocmai cu Apostolii au fost purtate pe umeri.

 

Peste 100 de măicuţe, 70 de preoţi în veşminte de slujbă, tineri în costume populare şi militari ai Batalionului 151 Infanterie din Iaşi au încadrat cele două racle cu moaşte au fost purtate pe umeri în timpul procesiunii la care au participat peste 25.000 de oameni, din toate colţurile ţării, inclusiv de la Botoşani.

„Această procesiune vine să ne aducă aminte nouă oamenilor că am ieşit de la Dumnezeu şi ne întoarcem la Dumnezeu, pentru că noi plecăm dintr-un punct şi ne întoarcem în acelaşi punct, după un traseu pe care îl parcurgem - iată - prin lume, prin oraş. La asta face referire faptul că mergem împreună cu sfinţii dintr-un punct şi ne întoarcem în acelaşi punct”, a explicat părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Cei mai mulţi dintre cei 25. 000 de participanţi au fost ieşeni, pentru ei procesiunea fiind cel mai aşteptat moment din tot pelerinajul. Se spune că procesiunea este momentul în care este rândul ieşenilor să se închine la Cuvioasa Parascheva.

„Am ieşit să o vedem, să ne rugăm la ea, suntem ieşeni, venim an de an”, a spus una dintre participante.

„Eu am trăit ceva unic, este pentru prima dată în viaţa mea când particip la aşa ceva, sunt nişte trăiri unice. M-a impresionat totul”, a explicat o altă participantă.

 

Procesiunea a fost deschisă de către Fanfara Garnizoanei Iaşi, care, în ultimii ani participă la Calea Sfinţilor şi cântă muzică militară pe tot parcursul. Şi Lupii Negri, militarii Batalionului 151 Infanterie din Iaşi au fost în permanenţă alături de racle, purtând în mâini făclii aprinse.

„Dăm slavă lui Dumenezeu pentru această procesiune Sfântă închinată Cuvioasei Parascheva şi Sfintei Tecla. Vin spre bucuria ieşenor, a celor din Moldova şi a celor veniţi din ale zone ale ţării să se reculeagă pentru o clipă în faţa raclei cu sfintele lor moaşte cerând lui Dumnezeu pace în inima lor, pace în ţară, pace în lume”, a spus Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei la sfârşitul procesiunii. (sursa: Cotidianul, sursă video: Biserica Ortodoxă Română)
 

download from google play download from apple store