Aproximativ 300 de sindicalişti au participat la marşul programat pentru ziua de 28 februarie pe străzile din municipiul Botoşani şi care a fost finalizat în faţa Prefecturii Botoşani. Au ieşit în stradă membri sindicali din cadrul Organizaţiilor Judeţene a confederaţiilor Cartel Alfa, BNS, CNSLR Frăţia şi CSDR, respectiv angajaţi din sistemul educaţional, medici veterinari, salariaţi din cadrul societăţii Urban Serv, Direcţiei Generale se Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, dar şi din sistemul de sănătate.
„
Aşteptăm o conştientizare a opiniei publice care să se manifeste printr-o prezenţă mult mai activă şi mai numeroasă la mitingul din data de 7 martie la Botoşani, de săptămâna viitoare, când se intenţionează să fie vârful de acţiuni de protest dar vom vedea ce în ce măsură mai există acţiuni de protest în România din ziua de astăzi”, a afirmat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa. „
Când profesorii au vrut să facă grevă generală, au crezut că e o glumă, au crezut că nu se vor tăia salariilor cu 25%, iar acum încep să vină în stradă. Probabil când le va ajunge cuţitul la os, vom fi nu câţi aţi văzut astăzi, vom fi tot Botoşaniul, ca în Libia”, a afirmat şi
Maria Ţiprigan, liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar.
Marşul a durat circa o oră, iar sindicaliştii au protestat în municipiu înarmaţi cu pancarte cu diferite lozinci, portavoce dar şi fluiere. Puţin după ora 15:00, după ce delegaţia formată din liderii sindicali au înmânat lista revendicărilor Instituţiei Prefectului, protestatarii s-au împrăştiat şi au pornit spre case, după ce şi-au dat o nouă întâlnire programată pentru data de 7 martie.