Polițiștii au fost prezenți în unitățile de învățământ din județ, atât în mediul urban, cât și în rural.
În anul școlar 2023-2024, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-educative la care au participat peste 20.000 de elevi din județ.
În cadrul a peste 440 de activități, adecvat vârstelor elevilor participanți, spectrul activităților a inclus expuneri și dezbateri pe teme dintre cele mai variate, de la combaterea manifestărilor de tip bullying, până la necesitatea respectării normelor de conduită rutieră sau consecințele consumului de substanțe psihoactive, implicațiile legale ale unui comportament violent, instrumentele și tehnicile non-violente de soluționare a unui conflict, reacțiile adecvate în situația confruntării cu manifestări agresive ale altor persoane și alte subiecte pentru siguranța elevilor.
Subsumat spectrului răspunderii penale în cazul minorilor, tematica abordată a inclus de asemenea aspecte legate de pericolul consumului de substanțe interzise din perspectiva riscului implicării în comiterea și a altor fapte de natură penală.
Răspunderea contravențională a minorilor, în cazul săvârșirii de fapte antisociale a constituit de asemenea una dintre temele supuse dezbaterii în cadrul întâlnirilor organizate la nivelul unităților de învățământ.
Complementar activităților amintite, în cooperare cu Penitenciarul Botoșani, Serviciul de Probațiune Botoșani, Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Botoșani și respectiv cu sprijinul Inspectoratului școlar Județean Botoșani, polițiștii de siguranță școlară au implementat în anul școlar 2023-2024, două campanii locale de prevenire a delicvenței juvenile și respectiv pentru prevenirea consumului de droguri în rândul populației de vârstă școlară.