Doi foşti şefi ai Consiliului Judeţean ar fi în cărţi pentru preluarea conducerii judeţene a Uniunii Naţionale pentru Progresul României. O spune chiar fostul vicepreşedinte UNPR Liviu Câmpanu.
Acesta susţine că potrivit unor informaţii, neoficiale ce-i drept, există trei variante privitoare la viitorul filialei. Una ar fi aceea ca organizaţia să fie condusă în continuare de preşedintele interimar Adrian Bahrin, care n-ar fi demisionat din partid, aşa cum au făcut alţi peste 400 de membri. Alte două variante ar fi preluarea conducerii de către fostul preşedinte al Consiliului Judeţean şi al PSD Constantin Conţac sau de către ex-vicepreşedintele CJ Dorin Ciuştea, care să reconstruiască filiala pe scheletul Universităţii Spiru Haret. La ora actuală, nici Conţac şi nici Ciuştea nu mai fac parte de vreun partid. "În lumea politică, ca şi în viaţă, totul este posibil. Am fost martorul unor discuţii privitoare la aceste personaje", a spus Liviu Câmpanu.