SURPRIZĂ pentru polițiști aproape de miezul nopții: CE au descoperit la un control

Un bărbat de 34 de ani a fost condus la spital după ce a fost oprit de polițiști.

 

La data de 20 iunie 2023, orele 22:35, lucrătorii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Mihăileni, au oprit pentru control, pe drumul comunal, din satul Străteni, comuna Lozna, jud. Botoșani, un autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma testării cu aparatul etilotest,  valoarea rezultată a fost de de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Ulterior a fost condus la o unitate spitalicească în vederea stabilirii alcolemiei.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

(Sursa foto - Focus Press)