”Surpriza” din fruntea CJ-ului, pregătită în realitate de o lună de zile, s-a mers la două capete

”A fost o surpriză plăcută și pentru mine, recunosc, dar mă obligă”. Declarația îi aparține lui Bogdan Dăscălescu, și a fost dată jurnaliștilor la puține minute după ce a reușit să devină pentru prima dată în carieră vicepreședintele al Consiliului Județean.

 

”Surpriza” era coaptă de după alegeri


”Surpriza plăcută” la care făcea referire reprezentantul ALDE nu era dobândirea postului, ci numărul de voturi, 33, cu care l-a obținut.


Este însă o declarație politică și cam atât pentru că în realitate lucrurile au stat cu totul altfel.


Încă din primă săptămâna de după alegerile locale, când era deja clară componența politică a noului Consiliu Județean, iar PSD se înțelesese cu ALDE pentru crearea majorității, liderii PNL și liberalii-democrați s-au pus de acord asupra unei strategii comune privitoare la desemnarea vicepreședinților.


Împreună cu Pro România și ALDE, liberalii ar fi adunat 17 voturi din 33 și teoretic ar fi putut impune ambii vicepreședinți. Ar fi fost însă o manevră riscantă fiindcă totul se hotăra la un singur vot și o nouă înfrângere venită după pierderea președinției CJ și a Primăriei Botoșani era dificil de gestionat. În plus, în alianță ar fi fost trei partide pentru numai două funcții de vicepreședinte, condiții în care erau greu de mulțumit toate formațiunile. Așa că peneliștii au decis să nu își nominalizeze candidat, dar pentru a-i pune într-o lumină defavorabilă pe social-democrați, au convenit cu ALDE ca toți liberalii să îl voteze pe Bogdan Dăscălescu și nimeni pe Dorin Birta.

 

Fuziunea începută cu Pro România i-au mai adus două voturi


Mai departe, având în vedere că ALDE și Pro România au început un proces de fuziune, și cei doi consilieri ai formațiunii conduse la Botoșani de Mihaela Huncă l-au votat pe Bogdan Dăscălescu.


Cum acesta beneficia oricum de voturile pesediștilor în baza înțelegerii oficiale PSD – ALDE, iar social-democrații nu au trădat, a ajuns în situația de a fi votat în unanimitate, 33 din 33, adică inclusiv de Doina Federovici și Dorin Birta.


În schimb, Dorin Birta a rămas doar cu voturile PSD, ALDE și Pro România, 21 în total.

 

Cine și de ce și-a dorit asta


Costel Șoptică i-a plătit în acest fel o poliță Doinei Federovici după pierderea competiției pentru președinția CJ și i-a dat un semn că majoritatea pe care se bazează în plen poate fi oricând întoarsă, iar ALDE, cu Florin Țurcanu din nou în prim plan, a încercat să îi știrbească din legitimitate lui Dorin Birta și să îi ofere în schimb una maximă lui Bogdan Dăscălescu.


Vicepreședintele PSD al CJ susține că se aștepta la un asemenea scor mai ales după de Viorel Iliuță, liderul de grup al PNL Botoșani, a făcut public în timpul ședinței faptul că liberalii nu își vor desemna un candidat pentru cele două funcții de vicepreședinte.


”Nu cred că este o surpriză, probabil s-au discutat aceste lucruri, era de așteptat în momentul în care nu și-a depus nimeni candidatura din partea colegilor liberali. Dar nu este vreo problemă”,


Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani.


Cât despre atribuții, acesta a precizat că este greu de crezut că le va avea pe cele din mandatul anterior întrucât în actuala legislatură CJ va avea și administrator public, astfel încât ”atribuțiile vor fi preluate parțial și de către un administrator public”.


Vicepreședintele ALDE al CJ și-a nuanțat apoi tonul și a arătat că ”surpriză” pentru el constituie faptul că a adunat numărul maxim de voturi.


”Am discutat cu foști colegi din PNL care mi-au spus că o să mă voteze, dar nu mă așteptam să mă voteze toți”,

 

Bogdan Dăscălerscu, vicepreședinte CJ Botoșani.


Este doar începutul

 

Ce s-a întâmplat la ședința de miercuri ar putea fi doar un preambul a ceea ce va urma în deliberativul județean. Majoritatea PNL – ALDE – Pro România s-ar putea repune în funcțiune de mai multe ori, iar președintele Doina Federovici riscă să ajungă într-o situație asemănătoare cu aceea a primarului Cătălin Flutur, căruia i s-au respins mai multe proiecte în legislatura 2016 – 2020 tot din cauza unui singur vot în Consiliul Local. De altfel, atât în campania electorală pentru alegerile locale, cât și după scrutin, liderii PNL și ALDE au purtat mai multe discuții, chiar și după ce social-democrații au făcut publică alianța cu liberalii-democrați.

 

Componență politică CJ Botoșani


16 – PSD (1 președinte, 1 vicepreședinte, 14 consilieri)
12 – PNL (toți consilieri)
3 – ALDE (1 vicepreședinte, 2 consilieri)
2 – Pro România (2 consilieri)
Indiferent de funcție (președinte, vicepreședinte, consilieri), toți membrii Consiliului Județean au dreptul la un singur vot.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store