Suporterii FC Botoşani dezbrăcaţi la Galaţi, Şfaiţer ameninţă: Nu vom rămâne indiferenţi la acest abuz. Vă asigur eu de asta!

Momente ieșite din comun au avut loc ieri, înaintea meciului dintre Oţelul Galaţi şi FC Botoşani, meci din etapa a patra a Ligii 1. Suporterilor botoșăneni li s-a interzis accesul în arena sportivă cu tricourile pe care scria ”Drak Hooligans”, scrie şi Gazeta Sporturilor.

 

Iulius Nemţeanu, observatorul LPF la Galaţi, a luat o decizie mai puţin întâlnită pe stadioanele de fotbal. Acesta nu i-a lăsat pe suporterii Botoşaniului să pătrundă pe stadionul Oţelului din cauza unor tricouri.Fanii botoşăneni, care au făcut deplasarea la Galaţi, au fost dezbrăcaţi de tricouri din cauza faptului că pe acestea scria "Dark Hooligans", iar cine a vrut să intre pe stadion a făcut-o, ori fără tricou, ori cu un tricou împrumutat.
Oficialii lui FC Botoşani n-au lăsat aşa lucrurile şi au spus că vor face memoriu împotriva observatorului, considerînd că acesta a luat o decizie abuzivă.
"E incredibil ce s-a întîmplat aici. Observatorul şi cei responsabili cu securitatea nu i-au lăsat pe fanii noştri să intre cu însemnele Dark Hooligans. Nimeni nu a înţeles motivul. Nu vom rămâne indiferenţi la acest abuz. Vă asigur eu de asta!", a spus Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
CITEȘTE:
 Scandal monstru la Galaţi, galeria FC interzisă pe stadion pe motiv de tricouri şi… Hooligans