Aproximativ 80 de jandarmi vor asigura ordinea și liniștea publică pe Stadionul municipal Botoșani, la meciul de fotbal disputat vineri, 15 mai 2015, începând cu ora 18.30, de echipele F.C. Botoșani și Pandurii Târgu-Jiu.
Opt suporteri ai echipei botoșănene au primit interdicție de a pătrunde la meciuri de fotbal în urma săvârșirii unor contravenții pe stadioane și daca vor fi depistați de forțele de ordine în incinta stadionului, respectiva faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Jandarmii atrag atenția spectatorilor și asupra interdicției legale de a introduce pe stadion materiale pirotehnice (petarde, torțe, fumigene).
II. Pentru menținerea unui climat civilizat și preîntâmpinarea unor eventuale tulburări ale ordinii publice, jandarmii vor acționa în ultima zi a săptămânii, la meciurile de fotbal care vor avea loc în localitățile Șendriceni, Darabani și Vlăsinești.
Duminică, 17 mai, cu prilejul celei de-a II - a ediții a Festivalului ,,Fiii Satului”, organizată în localitatea Ionășeni, comuna Trușești, efective de jandarmi vor lua măsuri pentru desfășurarea în condiții normale a manifestării și prevenirea faptelor cu caracter contravențional sau penal.
În funcție de specificul manifestărilor publice, jandarmii vor executa misiunile în cooperare cu lucrători de poliție, poliție locală, pompieri și agenții unei firme de securitate.
Pentru evitarea unor evenimente neplăcute, jandarmii îi sfătuiesc pe cetăţeni să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine şi să solicite sprijinul forţelor de ordine în mod direct sau prin apel telefonic la numărul de urgenţă 112.