Suporterii clubului CSMS Iaşi nu au plecat cu mâna goală de pe Stadionul municipal Botoşani, după meciul de fotbal disputat în seara zilei de luni, 11 aprilie 2016, în compania echipei gazdă – FC Botoşani.
Jandarmii botoşăneni nu au fost ,,înţelegători” cu suporterii echipei oaspete în privinţa comportamentului adoptat, motiv pentru care cinci dintre aceştia s-au ales cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legii privind prevenirea şi combaterea violenţei la competiţiile sportive. De asemenea, unui tânăr i-au fost întocmite actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,distrugere”, după ce a rupt un scaun din sectorul rezervat suporterilor echipei oaspete de la peluza sud.
”În executarea misiunii de asigurare a ordinii şi liniştii publice şi identificarea spectatorilor care au încălcat prevederile legale, jandarmii au beneficiat de cooperarea efectivelor Poliţiei Locale Botoşani”
- Comunicat IJJ Botoșani
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani recomandă suporterilor, indiferent de echipa pe care o susţin, să adopte un comportament civilizat şi să îşi susţină echipa favorită în spiritului fair-play-ului, fără ca prin manifestările specifice să îi provoace pe ceilalţi spectatori prezenţi pe stadion.