Sunt copii la Botoșani care se nasc la… 26 de săptămâni  – CE se întâmplă cu ei - FOTOGALERIE

Astăzi, la Maternitatea Botoșani s-a sărbătorit Ziua Internațională a Copilului Prematur.

 

 

La nivelul unității medicale, această zi este celebrată încă din anul 2008.

 

La această activitate au participat aproximativ 10 mămici împreună cu pruncii lor și cadre medicale.

 

Medicul Carmen Zaboloteanu a remarcat că în ultimul timp s-au făcut mari progrese în ceea ce privește îngrijirea copilului prematur.

 

Aceasta a povestit despre cel mai celebru copil prematur născut la Casa Albă, în Statele Unite ale Americii la 35 de săptămâni și care a trăit doar 39 de ore pentru că atunci nu exista tehnologia de acum. 

 

„A fost nevoie să moară acest copil ca lumea să-și îndrepte ochii asupra nou-născutului prematur. Dacă s-ar fi născut acum, acel copil ar fi avut șansă să trăiască. Atunci 35 de săptămâni însemna moarte”,

Carmen Zaboloteanu, medic al Secției de Obstetrică și Ginecologie

 

Astăzi, la Botoșani sunt copii care se nasc la 28 de săptămâni chiar și la 26 și sunt perfect sănătoși. Deci, acești micuți duc o viață normală.

 

La final, Carmen Zaboloteanu a felicitat mămicile, dar și cadrele medicale pentru grija avută de acești copilași care au primit șansă la viață.

 

După toate acestea, s-au împărțit jucării, baloane pentru micuți și s-a mâncat câte o felie de tort.