”Suflet de mamă”: S-a dus la un spectacol pentru copii și a furat un telefon

Adolescentul prins cu un cuțit în buzunar nu a fost singurul incident care a avut loc la spectacolul organizat în fața Primăriei Dorohoi cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

 

La două ore după acest caz s-a petrecut un altul, de această dată protagonistă fiind o femeie, care în jurul orei 23:00 a sustras telefonul unei participante la manifestare.


Aceasta a reținut semnalmentele hoaței și s-a adresat unui echipaj al Jandarmeriei.


Nu peste mult timp, în urma verificărilor efectuate, reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean au identificat autoarea și au recuperat telefonul în valoare de aproximativ 3.000 de lei.


După acest caz, jandarmii recomandă celor care iau parte la manifestări publice de amploare să aibă grijă de bunurile de valoare aflate asupra lor și, nu în ultimul rând, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc.