Sucevenii anunță licitaţie pentru ruta alternativă spre Botoşani: Îmi doresc ca din primăvară să putem demara efectiv lucrările

Ruta alternativă Suceava-Botoşani are o lungime de 4 kilometri și va beneficia şi de un sens giratoriu.

 

Primăria Suceava demarează procedurile pentru realizarea rutei alternative spre Botoşani, după ce noul pod peste râul Suceava a fost finalizat, iar o licitaţie în acest sens este programată pentru 20 decembrie, a declarat într-o conferinţă de presă, miercuri, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

 

"S-au finalizat lucrările la pod în patru luni de zile, iar acum vrem să creăm calea de acces, drumul. Avem două etape aici. În prima etapă intră realizarea drumului de la intersecţia dintre Calea Unirii şi Traian Vuia până la pod, iar în etapa a doua de la pod până la DN 29. Prima etapă are lucrări care se vor executa pe trei loturi. Primul lot, şi cel mai important, este realizarea drumului ca atare şi a canalizării pluviale, licitaţia urmând să aibă loc pe 20 decembrie'', a spus pentru Agerpres primarul Ion Lungu.

 

Potrivit primarului, valoarea totală a lucrărilor este de 13,806 milioane de lei, incluzând proiectarea şi execuţia cu termen de finalizare de 19 luni, din care trei pentru proiectare.

 

Un al doilea lot se referă la realizarea unui podeţ în lungime de 25 de metri peste pârâul Cetăţii a cărui valoare este de 4,509 milioane de lei.

 

''E vorba şi de consolidarea malurilor pârâului. Vom da drumul la licitaţie cât mai repede posibil. Al treilea lot se referă la realizarea sensului giratoriu la intersecţia străzilor Calea Unirii cu Traian Vuia. Îmi doresc ca lucrarea să se adjudece cât mai repede, ca din primăvară să putem demara efectiv lucrările", a spus Lungu.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store