Sucevean adus în cătușe la Botoșani după ce și-a făcut de cap în trafic  

Polițiștii l-au ridicat de acasă și l-au adus la Penitenciarul Botoșani.

 

La data de 11 decembrie 2023, ora 15:40, la Secția Poliție Rurală 2 Ipotești s-a primit mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe un bărbat din comuna Bosanci, județul Suceava, condamnat la pedeapsa de doi ani și două luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 335, alin(1) Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.1 Cod Penal.

 

La nivelul secției s-a constituit echipa operativă, condamnatul fiind identificat la ora 16:00 la domiciliul său din comuna Bosanci, județul Suceava și condus la sediul poliției.

 

S-a constituită escortă din lucrători de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești, care au procedat la conducerea condamnatului la Penitenciarul Botoșani, unde a fost încarcerat.