Subvenţii pentru patronii care angajează şomeri defavorizaţi

 

Statul oferă din nou sprijin financiar pentru acei agenţi economici care încadrează persoane fără ocupaţie şi care sunt cuprinse în categoriile de şomeri marginalizate. Conform rectificării bugetare sunt alocate fonduri privind subvenţionarea locurilor de muncă pentru angajatorii care încadrează şomeri dintr-o serie de grupuri ţintă.
Acestea sunt absolvenţii, şomerii cu vârste de peste 45 de ani sau persoane care sunt unice întreţinătoare de familii monoparentale, şomeri care în termen de trei ani de zile de la data angajării îndeplinesc condiţiile de a solicita pensie anticipată, tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani în baza unui contract de solidaritate pentru prevenirea şi combaterea marginalizării sociale şi ucenicii încadraţi potrivit legii privind ucenicia la locul de muncă.
Angajatorii care doresc să beneficieze de subvenţionarea locurilor de muncă în vederea medierii şi identificării persoanelor care corespund cerinţelor pot depune oferte cu locuri de muncă la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoşani.