Pompierii au intervenit de urgență.
Subsolul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din municipiu a fost inundat în urma ploilor însemnate cantitativ din ultimele ore.
Pompierii botoșăneni au intervenit pentru a scoate aproximativ patru metri cubi de apă.
Au acționat echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu motopompe.
Județul Botoșani se află sub incidența unei atenționări meteorologice tip Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, până la ora 13:00.
Hidrologii spun că există, în continuare, risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și mențin codul portocaliu până la ora 18:00 și codul galben până la ora 24:00.
În fața naturii dezlănțuite fiecare dintre noi trebuie să știe cum să reacționeze, iar cele mai importante sunt măsurile de protecție, luate din timp.
Așadar, aveți grijă să curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
Nu aruncaţi peturi, alte ambalaje sau resturi vegetale în albiile apelor curgătoare și nici în şanţurile sau canalele de colectare a apei.
În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, pompierii fac apel la cetățeni să nu traverseze cursurile de apă și să nu se apropie de malurile acestora.
În cazul producerii unor inundații, salvatorii recomandă oamenilor să urmărească în permanență anunțurile autorităților și să respecte indicațiile acestora, astfel încât să fie evitate situațiile de risc.
Conducătorilor auto li se recomandă să evite, pe cât posibil, deplasările în zonele afectate de inundații sau care se află sub avertizări de vreme severă. De asemenea, să se intereseze din timp asupra stării vremii atunci când intenționează să plece la drum.
În situația manifestării vântului puternic, se recomandă populației să rămână în spații închise, care asigură protecția, și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.
„Reamintim că orice situație de pericol poate fi semnalată apelând numărul unic de urgență 112.”, au transmis pompierii botoșăneni.
Pe platforma Naţională de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă Fii Pregătit pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteţi proteja în diverse situaţii de urgenţă, generate de fenomene meteo extreme.