Subprefectul Moruzi iarăşi munceşte cînd alţii se distrează

 

Subprefectul Daniel Moruzi va trebui din nou să vină la serviciu de sărbătoare. Prefectul pleacă vineri la Kiev alături de naţionala de rugby a a României şi pentru 23 şi 24 mai, adică cele două zile de Rusalii libere prin lege, l-a desemnat pe acesta să îi ţină locul, în timp ce Secrieru o va face vineri şi sîmbătă. „Plec într-o acţiune privată, n-are nici o legătură cu serviciul. Am numit colegii mei să îşi împartă sarcinile pe perioada în care eu lipsesc. Dacă nu sînt eu în localitate sînt obligat să predau, se întîmplă o calamitate ceva, este obligatore procedura asta”, a explicat Cristian Roman. Coincidenţă însă, la fel ca şi la Paşti, cel care trebuie să vină la lucru în zilele de sărbătoare este Daniel Moruzi. „Se ia după competenţe”, a spus mai în glumă, mai în serios Moruzi, în timp ce primul reprezentant al Guvernului în judeţ a explicat că subprefecţii discută între ei şi în funcţie de programul lor li se repartizează zilele în care să asigure permanenţa. Cristian Roman pleacă în Ucraina vineri la prînz şi se întoarce duminică la prînz, însă şi-a delegat competenţele şi pentru zilele de duminică şi luni.