Traiesc cu încredere ... dar... în fiecare dimineață, când deschid  ușa clasei și îmi văd banca goală, îmi spun în gând: ”nici astăzi ... nici unul dintre colegii mei nu se va așeza lângă mine!”
Încerc, dar nu reușesc să înțeleg. Sunt prins într-o închisoare și strig cu disperare după ajutor.  Mă aud  mama, tata, sora, diriginta de la școală, profesorii, dar ... colegiii mei n-au cum să înțeleagă ce este în sufletul meu, nu știu cum este să privești de după gratii. Da! Gratii! Ridicate de oameni prin dispreț, indiferență și nepăsare.
Nu reușesc să înțeleg societatea în care trăim, care deși aclamă integrarea persoanelor cu dizabilități, nu reușește să-i învețe pe oamenii normali, cum să reacționeze, cum să se comporte și cum să socializeze cu persoane ca mine, ca noi, ca alte mii din România, ca alte milioane din întreaga lume.
Nu înțelegeți greșit! Eu nu acuz pe nimeni! Vreau doar să trag un semnal de alarmă! Cred că persoanele cu dizabilităţi trebuie investite cu mai multă încredere. Deficienţa nu este o barieră, nu este o piedică insurmontabilă care să ne oprească să ducem o viață normală sau să facem lucruri extraordinare. Fiecare om are calități și defecte care il fac să fie UNIC. Fiecare om are ceva de oferit celorlalți. Eu nu cer decât să mi se ofere șansa de a oferi și de a împărtăși cu ceilalți oameni ceea ce am eu de oferit.
Nu judecați o carte după coperți. Fiecare om ascunde o frumusețe rară care merită descoperită. Din păcate însă, mulți oameni tind să „eticheteze persoanele cu dizabilități în funcție de ceea ce văd la exterior. Puțini sunt cei care văd dincolo de aparențe şi care își dau seama că în spatele unui defect fizic se ascunde de fapt un om extraordinar care trebuie descoperit.
Eu sunt o carte care trebuie deschisă. Trebuie să o citiți! Veți avea multe de învățat iar după aceea nu veți mai judeca după aparențe.
Știu că sunt organizații care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, care fac educație tinerilor pentru a-i putea ajuta pe cei cu probleme, care derulează diverse campanii umanitare. Dar nu este de ajuns! Haideți să schimbăm mentalități și atitudini greșite! Este oare imposibil? Nu cred! Trebuie voință și credință!

Acestea sunt câteva din gândurile lui Nicolae, gânduri pe care a dorit să le împartă cu noi. Nicolae este un elev obișnuit care învață în Romania, asemenea altor câteva mii de elevi și care se confruntă cu indiferența, nepăsarea și ignoranța celor din jur.  El nu dorește să fie susținut, ajutat sau acceptat. Vrea doar să fie privit așa cum este: un om unic, care are calități și defecte și care are multe de oferit.

•    Deficiența de auz de care a suferit Ludwig van Beethoven nu l-a oprit pe acesta să dea glas talentului său artistic și să compună muzică.
•    Despre Victor Van Gogh se știe că este unul dintre cei mai mari pictori ai lumii, dar puțini știu că a avut dizabilități mintale severe.
•    John Nash, laureat al Premiului Nobel pentru economie, ale cărui teorii ale jocului sunt considerate uimitoare în lume, era un matematician care suferea de schizofrenie.
•    Stephen Hawking, fizician englez, unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, suferă de la vârsta de 21 de ani de o paralizie aproape completă.

Iar lista ar putea continua...
„În fiecare om se află frumusețe.Dacă veți judeca un om după aparența sa exterioară veți pierde esența acelei persoane. Veți pierde un ajutor, un confident, un prieten. Conform proverbului: Nu judeca o carte după copertă, nu judeca un om după felul în care arată”- Ciprian Nicolae Rusu, Clasa a VIII a, Școala Gimnazială ”Roman-Mușat” Roman.