Stradă inundată la marginea orașului, ”bărci” pe șosele – GALERIE FOTO & VIDEO

Atenționarea meteorologică de Cod Galben de ploi s-a adeverit la Botoșani, noaptea trecută precipitațiile din cer căzând neîncetat. Apa rezultată astfel băltește pe străzile din oraș iar în unele locuri s-a transformat în adevărate lacuri exact în mijlocul căilor rutiere.

 

O astfel de arteră rutieră unde în perioade ploioase traficul este aproape imposibil sau provoacă senzații tari în rândul șoferilor botoșăneni este centura de pe ocolitor Pacea, în apropiere de Modern Calor.
În dimineața zilei de vineri, 11 aprilie 2014 în jurul orei 8:00, coada de mașini era una însemnată. Conducătorii auto care s-au nimerit prin zonă și au ”uitat” de condițiile de drum pe vreme de ploaie s-au gândit de două ori înainte de a traversa balta de dimensiuni considerabile.
Alții au făcut cale întoarsă și au căutat o rută ocolitoare pentru a ajunge unde aveau treburi, mai ales la vederea celorlalte mașini care erau intrate în apă aproape până la jumătate. Situația de pe strada de la marginea orașului este deja cunoscută de autorități și din anii anteriori însă se pare că până la acest moment încă nu s-a găsit soluția necesară pentru remedierea ei. (G.E.)
CITEȘTE:
 Inundaţie pe Centură, strada-i o imensă baltă
[[galerie-foto]]