La ceas de seară, aşa cum a adoptat OUG 13/2017 de modificare a Codului Penal, care favorizează o mulţime de politicieni cu dosare penale, tot aşa s-a anunţat şi abrogarea.
Sâmbătă, la ora 20:30, premierul Sorin Grindeanu, a făcut public că Executivul a dat înapoi.
Prim-ministrul a făcut anunţul oficial după ce preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor vorbiseră deja în cursul zilei de sâmbătă că actul normativ mult hulit va fi retras.
„Nu vreau şi nu doresc să dezbinăm România. România nu poate fi ruptă în două. Este ultima mea dorinţă, de a se ajunge la aşa ceva. Ca şi prim-ministru vă anunţ că după aceste zile am luat câteva decizii. Prima: vom face o şedinţă pentru abrogarea acestei ordonanţe. Vom găsi calea legală pentru a nu intra în vigoare această ordonanţă”,
Sorin Grindeanu, prim-ministru.
Decizia ar fi fost luată la o întâlnire între Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea şi Daniel Constantin, care ar fi avut loc la o vilă de protocol şi care i-ar fi comunicat practic lui Sorin Grindeanu ce are de făcut mai departe.
Rămâne totuşi de văzut ce se va întâmpla mai departe fiindcă noua ordonanţă va trebuie aprobată de Parlament, unde PSD are majoritatea, iar dacă Legislativul o respinge, automat devine valabilă OUG 13/2017, cea pentru care sute de mii au ieşit zilnic în stradă începând de marţi.