Stoperul plecat de la FC după meciuri cu Leo, transferat în Liga I, la Braşov

Corona Brașov, echipa pregătire de Ionel Gane, a obţinut semnătura fundaşului central Andrei Poverlovici, fost până în iarna lui 2013 la FC Botoşani. În vârstă de 28 de ani, stoperul a semnat cu echipa de sub Tâmpa un contract valabil pe un an şi jumătate.

 

Potrivit ProSport, el a plecat liber de contract de la Botoşani, în urma unei dispute cu antrenorul moldovenilor Leo Grozavu.
Andrei Poverlovici este un jucător cu experienţă în Liga I, el mai evoluând pentru Unirea Alba Iulia, Victoria Brăneşti şi FC Botoşani. În acest sezon, fundaşul a prins opt partide pentru FC Botoşani şi nu are nici un gol marcat.
Andrei Poverlovici, lăudat pe finalul sezonului de finanţatorul Valeriu Iftime, va fi prezentat miercuri la prânz în cadrul unei conferinţe de presă la Corona Braşov.
În aceeaşi zi şi FC Botoşani îşi prezintă noile achiziţii.
CITEŞTE ŞI:
FC Botoșani a bătut o echipă din China cu dubla unui lituanian
[[banner]]