Evenimente incredibile s-au petrecut sâmbătă după-amiază la marginea comunei Stăuceni. La ieşirea spre Roşiori primarul Relu Burlacu a izbit intenţionat maşina unui consătean.
Totul s-a întâmplat într-o zonă din care se face aprovizionare cu pământ. Primarul de Stăuceni, proaspăt ales pentru prima oară în urmă cu trei luni, se afla la volanul unui camion care îi aparţine şi în care încărca pământ cu buldoexcavatorul Primăriei.
Proprietarul unei farmacii, Paul Ţurcanu, nemulţumit că atunci când a solicitat Primăriei Stăuceni să intervină cu buldoexcavatorul a fost refuzat, a venit să îl filmeze pe primar pentru a dovedi că acesta foloseşte utilajul în scop personal. Omul de afaceri susţine că SC Nova Apaserv SA a derulat lucrări pe teritoriul localităţii în urma cărora a rămas fără apă.
„I-am cerut să vină cu buldoexacavatorul să sape fiindcă cei de la «Apă» cu buldoexacavatorul Primăriei au rupt conducta şi m-au lăsat fără apă”, a povestit Paul Ţurcanu.
Acesta şi-a parcat Skoda Octavia 2 pe drumeagul către dealul de unde primarul lua pământ şi în urma unei discuţii mai aprinse alesul local s-a enervat atât de tare încât i-a izbit maşina.
„Nici nu am avut timp să filmez, eu eram afară şi am sărit într-o parte. După ce a izbit-o în faţă a întors şi a izbit-o încă o dată, în spate”, a relatat Paul Ţurcanu.
După incident primarul şi-a mutat camionul şi a părăsit zona cu un autoturism. A revenit după câteva minute explicând că nu făcea altceva decât să onoreze solicitarea depusă de un cetăţean din comună de a-l aproviziona cu nişte pământ.
„Intenţionat? Ce căuta după mine la fiecare cursă, tot intenţionat? Sare la bătaie la mine. Cât de intenţionat poate să fie”, ne-a declarat Relu Burlacu, adăugând atunci când i s-a spus că a fost filmat cum căra pământul că „pot să fac ce vreau cu maşina mea”.
Cu alte cuvinte, primarul onora o comandă către Primărie, cu buldoexcavatorul instituţiei, dar cu camionul său.
La faţa locului au ajuns poliţiştii din comună, care au făcut de mai multe ori apeluri către părţi să se liniştească, după care a sosit şi o echipă de la IPJ Botoşani pentru a investiga uluitoarele evenimente.
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Gabriela Erdic
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Împreună pentru un Viitor Mai Bun
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Grup de tineri adunat în fața unui magazin din Centrul Istoric: Unul dintre ei consuma alcool
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Sute de amenzi și aproape 50 de șoferi lăsați FĂRĂ permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024