Monumentul de pe malul iazului Loești a fost început anul tecut în luna octombrie de către un sculptor botoșănean pe nume Florin Grosu, însă această lucrare a fost finalizată de un tânăr din Suceava.
Ionel Crâșmaru, tânărul de 27 de ani a lucrat la cele două statui doar patru zile. În tot acest timp a muncit din greu până târziu deoarece a trebuit să facă multe retușuri.
Și până la urmă el a fost cel a cărui misiune a fost aceea de finisare a sculpturilor, cel mai important element în punerea în valoare a celor două personaje.
Chiar noaptea trecută, înainte de marea zi când statuile au fost dezvelite publicului, artistul sucevean a petrecut ore întregi la lumina farurilor de la mașini pentru a-și finaliza „opera”.
„Sunt onorat că am avut ocazia să finalizez această lucrare. Deși, nu îmi aparține în totalitate, am preluat-o într-un stadiu cu mari imperfecțiuni și am încercat să o readuc într-un stadiu de finalizare. A fost o muncă grea. Am avut puțin timp la dispoziție, însă și cu ajutorul dlui Dumitru Zmău am reușit împreună să putem contura acest monument. Se regăsesc două personaje poetice renumite, Veronica Micle și Mihai Eminescu”,
Ionel Crâșmaru, sculptor
Acesta ne-a declarat că din punct de vedere tehnic, este o construcție statică.
„Am încercat să scot mai mult în evidență personajele. Ele sunt lăsate albe pentru a fi mai bine conturate. Codrul este un fundal în care apar multe nuanțe cromatice”,
Ionel Crâsmaru, sculptor
Tânărul sucevean a mărturisit că este pentru prima dată când a realizat o statuie a lui Mihai Eminescu, de aceea speră să fie de bun augur.
Totodată este și prima lucrare pe care acesta a realizat-o în alt județ fiind un punct de plecare pentru acest sculptor.