Staţii PECO sancţionate cu cîte 5.000 de lei pentru uleiuri uzate

 


Peste 20 de staţii PECO au avut parte în acest an de vizita comisarilor din cadrul Gărzii de Mediu Botoşani. Dintre acestea, depistate cu nereguli au fost trei astfel de unităţi, una dintre staţii fiind amendată în cursul săptămînii precedente. „Urmare a inspecţiilor tematice cu privire la verificare stadiului realizării măsurilor la staţiile PECO, s-a constatat că unele staţii nu respectă în totalitate condiţiile prevăzute în autorizaţia de mediu. Astfel, deţin la comercializare uleiuri minerale de motor, nu au afişate şi deţin inscripţii cu privire la locul şi recipientele de preluare a uleiurilor uzate”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu. În aceste condiţii, amenda aplicată de comisarii Gărzii de Mediu a fost de cîte 5.000 de lei pentru fiecare staţie depistată cu deficienţe. Potrivit Rodicăi Zelincă, verificările din acest domeniu de activitate vor fi continuate şi în perioada următoare.