Start nocturn de campanie, primul scandal – Bineînțeles că depunem contestații FOTOGALERIE

Nici bine nu a început campania electorală că deja primul scandal a fost conturat în noaptea de joi spre vineri, 6 mai 2016. Politicienii în majoritatea lor, mai puțin cei de la PNL au ieșit la miezul nopții la lipit afișe.

 

Puțini au știut și tot atât de puțini au și respectat una dintre cerințele noii legi electorale privind afișajul. Sau cel puțin asta indică cei de la UNPR care susțin că au fost restricționați la un singur afiș pe panou, în prima noapte de campanie.

Fostul viceprimar Romulus Eram a spus că a intenționat ca lângă afișul Terezei Nica să fie lipite și cele cu listele de persoane pentru Consiliul Local și Consiliul Județean. Ca să știe lumea.

”Eu vreau să pun afiș și alături tabelul cu consilierii. Tabelul este considerat afiș sau e tabel? Eu zic că e tabel. Lista cu consilierii locali și județeni trebuie să fie alături de doamna, aici. Și, cum se interpretează?”
Romulus Eram, candidat UNPR la CL Botoșani

Ca atare, după ce majoritatea grupurilor s-au perindat pe la panoul de la Junior, UNPR-iștii s-au apucat să numere afișele celorlalți iar concluzia a fost cea firească: ”Bineînțeles că depunem contestații.

”Există ghidul pe care în corelează cu ordonanța apărută pe 28 aprilie și scrie la articolul nu știu care că se pune pe panoul un singur afiș”
Romulus Eram, candidat UNPR la CL Botoșani

Contestația ar urma să fie depusă la Biroul Electoral al Circumscripției Municipiului Botoșani. (G.E.)