Stâlpi pentru indicatoare furaţi cu tot cu beton de pe drumul Botoşani – Suceava

 

Un număr de 13 stâlpi metalici care au fost montaţi pe marginea drumului DN 29 Suceava - Botoşani pentru ca ulterior să fie montate indicatoare rutiere la o intersecţie din oraşul sucevean Salcea au fost furaţi, hoţii smulgându-i cu tot cu betonul turnat, transmite Mediafax.
stalpi furati de pe drumul Botosani Suceava
Potrivit IJP Suceava, o firmă din judeţul Botoşani a sesizat că, în noaptea de joi spre vineri, au fost furaţi 13 stâlpi metalici pe care urmau să fie montate indicatoare rutiere, de pe aliniamentul DN 29 la intersecţia cu strada "La tei". În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că în ultima decadă a lunii octombrie au început lucrări la DN 29 Suceava - Botoşani prin amenajarea, în oraşul Salcea, a unei benzi de preselecţie a drumului spre localitatea Văratic, atât înainte, cât şi după intersecţia cu strada "La tei". După construirea acestei benzi, în cursul zilei de joi, muncitori din cadrul firmei au montat 13 stâlpi de o parte şi de alta a DN 29, pe care urmau să fie fixate, vineri, indicatoarele rutiere. Muncitorii au constatat însă că stâlpii montaţi au fost furaţi, fiind smulşi cu tot cu betonul turnat cu o zi în urmă. Poliţiştii fac cercetări pentru identificarea hoţilor şi recuperarea prejudiciului.
CITEŞTE ŞI:
 Indicatoare furate din municipiu, căutate la fier vechi de angajaţii Primăriei