Stadionul Municipal asaltat de pompieri - GALERIE FOTO

 

Stadionul Municipal a fost animat de zeci de pompieri din mai multe judeţe ale Moldovei, în ziua de marţi, 2 august a anului în curs.Nu a fost vorba de un incediu, ci de derularea etapei regionale din cadrul Concursului Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă.

Zeci de pompieri din Botoşani, Suceava, Iaşi, Bacău şi Neamţ s-au întrecut astăzi pentru a-şi demonstra abilităţile şi rapiditatea, în cadrul intervenţiilor de situaţii de urgenţă. Loturile au avut în componenţă câte 11 concurenţi din fiecare judeţ. Competiţia a avut ca obiectiv dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă. Concursul a constat în patru probe şi anume: “scara de fereastră”, “pista cu obstacole pe 100m” , “ştafeta 4x100m” şi “realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au arătat a fi optimişti într-o calificare la o etapă superioară. “Moldova este o zonă foarte puternică, toate loturile sunt bine pregătite şi experienţa ultimilor ani ne-a dovedit faptul că absolut toate loturile s-au calificat la faza naţională. Asta exprimă un nivel de pregătire, de seriozitate şi în acelşi timp de concentarre. Ne dorim să ieşim în locurile fruntaşe, să ne calificăm la etapa naţională, în acelaşi timp noi oricum promovăm un spirit de fairplay şi respect al tuturor concurenţilor”,  a declarat colonel Radu Anton, şeful IJSU Botoşani.
Etapa regională a concursului a fost organizată în acest an la Botoşani şi se derulează în perioada 1-3 august. Cheltuielile aferente acestei acţiuni nu provin din bugetul de stat, ci din venituri proprii, constând în cotizaţiile membrilor unei asociaţii neguvernamentale înfiinţată la nivelul instituţiei.






































Mădălina IACOB