Sporuri de mii de euro pentru funcţionarii Direcţiei Copilului

 

Aproape 60 de funcţionari publici din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au obţinut cîştig de cauză în instanţa de judecată pentru acordarea unor drepturi restante din anul 2004. Mai exact este vorba despre plata a două sporuri prevăzute în legea funcţionarului public, care au fost date spre plată într-o primă tranşă pe data de 1 aprilie a acestui an.În speţă, fiecare angajat are de primit în următorii doi ani de zile alte două tranşe cu o valoare cuprinsă între 1.000 şi 10.000 de euro. „Este vorba despre funcţionarii publici din cadrul instituţiei în număr de 42, plus alţi foşti angajaţi care la rîndul lor au cîştigat aceste drepturi în instanţă, în total fiind vorba de aproape 60 de persoane. Cele două sporuri sunt în procent de 25% fiecare şi se referă la suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare”, a declarat Liviu Rădăşanu, director executiv DGASPC. Procesul a fost intentat în cursul anului 2008, iar instanţa de judecată a dat cîştig de cauză pentru acordarea acestor bani retroactiv din anul 2004. Pe data de 1 aprilie a fost plătită o primă tranşă în procent de 34% pentru fiecare angajat, cu o valoare maximă de 10.000 de lei sau 100 de milioane de lei vechi. Potrivit legislaţiei în vigoare, aceste drepturi restante se acordă eşalonat într-o perioadă de tei ani de zile, astfel încît diferenţa va fi plătită în 2011 în procent de 33% şi tot atît în 2012.
Totodată, au mai fost şi alte sentinţe judecătoreşti date în favoarea asistenţilor maternali de acestă dată, cu privire la plata concediului de odihnă, unde au obţinut cîştig de cauză un număr de 22 de părinţi profesionişti pentru perioada 2005-2007. Este vorba despre plata unei indemnizaţii pentru cele 25 de zile de repoas de odihnă, care de asemenea a fost plătită pe data de 1 aprilie a acestui an. Fiecare asistent maternal a primit o sumă cuprinsă între 2.000 şi 9.000 de lei. Per total aceşti angajaţi au obţinut cîştig de cauză pentru plata acestor indemnizaţii cu o valoarea cuprinsă între 600 şi 2.700 de lei, bani care la rîndul lor sunt acordaţi în trei tranşe. Efortul bugetar total pentru plata acestor restanţe a fost de 60.000 de lei, din bugetul DGASPC.