Sportiva din Botoșani care a participat de 6 ori la Jocurile Olimpice, replică dură pentru Simona Halep: Este de neacceptat

Reacția vine după ce Simona Halep a anunțat că nu participă la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

 

După abandonul Simonei Halep, din cauze medicale, același anunț a venit și de la Sorana Cîrstea, Irina Begu, Patricia Tig și Ana Bogdan. Vestea le-a căzut prost celor de la Comitetul Olimpic, relatează Digisport, care reclamă "prejudicii financiare și de imagine" și au luat măsuri imediate.

 

Botoșăneanca Elisabeta Lipă, fostă mare campioană olimpică la canotaj, totodată și vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român, s-a declarat dezamăgită de decizia tenismenelor.

 

"Nu aș comenta nici ca vicepreședinte al COSR, nici ca președinte de federație, aș comenta din postura de sportiv care a participat la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice. Este de neacceptat să refuzi să participi, eu nu pot să accept un asemenea comportament.

Nu pot să cred că un sportiv care ajunge să practice înalta performanță nu își dorește să ajungă la Jocurile Olimpice. Pur și simplu nu pot să accept acest lucru",

Elisabeta Lipă

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store