Spitalul s-a controlat singur și a găsit un medic și o asistentă cu fecale pe mâini

Situație cel puțin ciudată înregistrată la cea mai mare unitate medicală a județului. În urma unei acțiuni de verificare proprie, doi angajați din sistem au fost găsiți cu mâinile murdare. 

 

Autoverificarea a fost efectuată de Secția Epidemiologie, fiind de altfel una care este efectuată la intervale regulate de timp. 

 

După prelevarea de sute de probe de pe mâinile medicilor sau asistenților, în Unitatea de Primiri Urgențe au fost depistate două persoane care aveau Providencia, respectiv Enterococcus Faecalis, un bacil, respectiv un enterococ prezenţi în materiile fecale umane. 

”Au fost luate probe de pe mâinile unor cadre medicale, medici și asistenți medicali și s-au găsit ceva nereguli care pot să meargă până la a fi dați afară. Nu cred că poți să îți permiți în anul 2016, un medic, să meargă la toaletă și să nu se spele pe mâini, este exclus”
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani 

Astfel de microbi au fost depistați și pe tăblia unui pat dintr-un salon de la UPU. Însă, inadmisibilă este situația în cazul personalului medical, susține conducerea de la Județ. 


”Fecale, pe mâinile unui medic este inadmisibil, din punctul meu de vedere. Pentru el personal. Nu mai vorbim că vine și pune mâna pe un bolnav, pe fața unui bolnav, pe mâna unui bolnav”
Dorin Birta, vicepreședinte CJ Botoșani 

Ca urmare a acestei situații, la Spitalul Județean Mavromati personalul medical va lua lecții de igienă.