Spitalul Judeţean renovat fără geamuri după un studiu fantomă

 

Una dintre neregulile descoperite de noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, la care făcea referire săptămâna trecută, vizează Spitalul Judeţean. În proiectul de reabilitare a acestuia accesat de CJ nu a fost inclusă şi înlocuirea geamurilor. Potrivit social-democratului din conducerea instituţiei acest lucru este cauzat de un studiu pe care Ministerul Sănătăţii l-ar fi comandat în perioada în care “Mavromati” era condus de Doru Muntianu.
Deşi pare greu de înţeles şi de crezut, cei care l-au întocmit au concluzionat că nu este necesară înlocuirea ferestrelor. “Ministerul a comandat audit, de acolo s-au tras concluzii, l-au încadrat în nu ştiu ce clasă şi a rezultat că se face termosistem, dar nu se înlocuieşte tâmplăria. Ministerul a apelat la o firmă, ei cred că nici nu au venit aici să vadă. Se vede cu ohiul liber că trebuie înlocuită tâmplăria. Îţi bagi degetele acolo, e un curent pe holurile alea...”, ne-a declarat Mihai Aroşoaie. Nu se ştie cât a costat studiul fiindcă a fost plătit de Ministerul Sănătăţii.
“Faci termosistem şi tu nu schimbi geamurile?”
Cum însă CJ a obţinut o finanţare de 14 milioane euro pentru modernizarea spitalului în care n-a fost inclusă şi schimbarea ferestrelor se va iniţia un proiect complementar pentru a se înlocui tâmplăria concomitent cu întreaga reabilitare. “Le-am spus să ceară, să facă o contraexpertiză la acel audit energetic făcut de minister prin care a rezultat că nu trebuie schimbată tâmplăria. Deci faci termosistem şi tu nu schimbi geamurile care sunt făcute din cornier cu chit?”, a mai afirmat Mihai Aroşoaie. Potrivit acestuia trebuie să se găsească o soluţie şi pentru modernizarea spălătoriei şi bucătăriei deoarece nici acestea nu sunt incluse în proiect după ce fostul manager Doru Muntianu intenţiona la un moment dat să externalizeze aceste compartimente.